Prima Campanie Electorală, primele bloguri de politicieni

europarlamentare

După cum cred că aţi observat a început campania pentru Euro-Parlamentare şi (cum era de aşteptat) au apărut şi bloguri ale candidaţilor pentru parlamentul European.

Am dat de un prim blog într-un mod mai ciudat (discutăm imediat) - un comentariu oarecum spam pe blogu-mi personal cu un link către Valean.eu. După cum vedeţi este blogul lui Adina Vălean, deputat din partea PNL, circumscripţia Călăraşi (potrivit paginii "BIO" de pe site-ul respectiv).

Personal eu cred că avântul ăsta pe care îl iau mulţi politicieni pe internet în perioade electorale e foarte benefic pentru noi, tipii din camera maşinăriilor.  Site-ul acestei Adina (de care sincer vă zic, eu n-am mai auzit) e dezvoltat de The Adgency, designul e o modificare a unei teme deja existente şi rulează fain frumos Wordpress - mie personal îmi place (deşi puteau să adauge chestişoare în plus :P).

(câteva sfaturi pentru cei ce administrează blogul: traduceţi toată interfaţa în limba română, scoateţi indicaţiile tehnice - la comentarii sunt trecute tagurile html ce pot fi introduse, afişaţi mai multe linkuri în sidebar, schimbaţi permalinkurile.)

Ce-ar trebui să aibă/facă un blog/blogger (de) politician?

Am multe motive să cred că blogul e scris chiar de doamna în cauză, vorbeşte foarte personal, povesteşte chestii pe care în mod normal le ştie doar ea. Am văzut deja două plusuri mari, unul răspunde la comentarii şi-al doilea într-o promisiune:

Acest blog nu e un blog de campanie, nu se va opri a doua zi după europarlamentare, aşa cum aţi văzut la alte site-uri de politicieni. Dacă vreţi, campania pentru europarlamentare e şi un prilej de a-mi face cunoscute ideile şi de a intra în legătură directă cu voi, “generaţia internet”. [...]

Aşadar, le putem da câteva sfaturi ca de la "bloggeri veterani" la nou-veniţi? Să vedem:

  • Să deschidă un blog înainte de campanie. Dacă îşi deschid şi-şi fac popular blogul exact când începe campania, în pofida strădăniilor lor acest blog va fi văzut ca şi un blog de campanie.
  • Să fie extrem de personali. Chiar dacă au o titulatură pompoasă, politician - parlamentar, să şi-o ignore în cea mai mare parte din timp. Ideea e ca un blog să fie citit, pentru mesaje spuse într-un stil politicenesc ne putem uita la TV toată ziua. Noi vrem să vedem omul din spatele blogului.
  • Să interacţioneze: cu cititorii, adică să răspundă la comentarii şi asta tot într-un mod personal. Această Adina răspunde într-un mod prea sobru, înainte de politică e om, e femeie. Vrem să vedem o femeie, să citim o femeie. Cu blogosfera, să participe la discuţii de pe alte bloguri, să aibă un blogroll, să scrie despre alte bloguri. Interacţionarea primează. Când un politician îşi deschide un blog are în vedere interacţionarea cu utilizatorii de internet. Păi nu interacţionează deloc doar scriin un blog şi stând închis în el.
  • Să-şi lase mizeriile pentru TV, n-avem chef să cititm bătăi şi mizerii pe bloguri, sau avem?
  • Să scrie regulat, zilnic. Asta e o regulă universală. Dacă vedem că un politician scrie zilnic vedem că se implică. Bine-nţeles că blogul trebuie să fie scris chiar de politician, dar putem ştii sigur asta?
  • Să citească Tehnic.net :P şi să ţină cont de cele de mai sus.

Astea fiind sfaturi pe care eu personal le-aş da şi le-aş lua în considerare dacă aş fi un politician cu blog.

E blogul o unealtă bună şi pentru politicieni?

Desigur. Blogul e o unealtă bună pentru oricine. Pentru politicieni e o unealtă perfectă. Românii în naivitatea lor s-au cam săturat să înghită toate porcăriile la TV, românii în naivitatea lor sunt utilizatori de internet.

Tineretul (cu drept de vot) evită din ce în ce mai mult politica la TV, la Radio, în massmedia clasică. Adevărul că modul în care se transmit informaţiile e de cele mai multe ori ipocrit şi plictisitor. Pe blog, dacă politicianul ia în considerare sfaturile noastre, atunci interacţionarea se face altfel. Blogurile de vedete au un succes mare. De ce? Pentru că omul simte nevoia să vadă persoana din spatele V.I.P.-ului aşa cum e, naturală, nu ascunsă sub titulaturi la TV.

Aşadar, dacă politicianul scrie un blog, îl scrie bine şi e chiar interesat de cititori şi de ceea ce se întâmplă în jurul blogului are un plus mare. Devine popular în rândul tinerilor, devine apropiat şi "reuşeşte să comunice cu aceea masă de oameni".

Şi-o concluzie?

Eu sunt curios dacă vor apărea multe bloguri de politicieni aflaţi pe vreo listă pentru Europarlametnare. Sunt şi mai curios dacă o să le placă să scrie şi dacă vor continua să o facă şi după Europarlamentare. Deocamdată o avem pe Adina Vălean (care nu apare pe google la căutarea "Adina Vălean"), aşteptăm.

Dacă mai daţi de astfel de bloguri lăsaţi un comentariu, facem o listă mare şi lată pe care o avem ca material de studiu.

Categorii: Blog building

John Vezi toate articolele scrise de: John
Tool-uri
Articole Asemanatoare: Nu Sunt

2 comentarii la << Prima Campanie Electorală, primele bloguri de politicieni >>

garajul.ro October 30th, 2007 (#)

Cu umilinta, zic:
- nu exista mesaj in blogul asta. In tv exista o vorba, o expresie “a trece sau a nu trece sticla”. Asta se intampla cu doamna in cauza, nu trece mai departe de monitorul ei. Nu0mi vorbeste, ea insira niste idei politice generale si nu intra in amanuntele care m-ar putea interesa pe mine, prostul si umilul alegator;
- modul de exprimare este cartonat total, parca vorbeste purtatorul de cuvant al politiei din Caracal
- grafica este pe langa rau. Am inteles ca albastru si galben sunt culorile PNL dar e la fel ca si in site-ul promovamromania.ro, arata ca si mobila de bucatarie aia albastru cu galben (daca va aduceti aminte de furia aia de acum cativa ani, era fita daca aveai mobila de bucatarie din pal cu aceste doua culori).

[...] Vorbeam zilele trecute de blogurile apărute recente în urma campaniei pentru europarlamentare. Pe lângă Vălean.eu a apărut şi Ranateweber.eu, alt blog de candidat. [...]

Adauga si tu un comentariu!