Fii un blogger organizat (1): Măreşte-ţi productivitatea prin raportul “Încercări - Reuşite - Venituri”

Eu, pe lângă şcoala care mă omoară, sunt şi o tentativă de freelancer. Aveam câteva locuri în care îmi căutam proiecte, în care încercam să găsesc proiecte, pentru că lipsa proiectelor e baiul de început. Zilnic intram pe zeci de cereri de proiecte şi abia prindeam două - trei pe lună care în mare parte erau proiecte mici. M-am descurajat şi era cât pe ce să renunţ la toată treaba asta, până când am citit câteva cărţi şi-am înţeles că nu e aşa de rău.

Ce-am făcut? Rapoarte şi iar rapoarte! În seria “Fii un blogger organizat” vă voi prezenta tactici pe care eu le-am descoperit, în principiu în cărţi, pe care le-am dezvoltat şi aplicat şi care au dat sau n-au dat roade. Dacă nu le-am aplicat în blogging încerc să le mulez pe un exemplu din blogging.

Raportul Încercări - reuştie - venituri

Nu ştiu exact numele original al raportului (dacă îl cunoaşte careva, aş fi recunoscător), dar numele contează destul de puţin. Despre ce vorbeşte acest raport? Simplu. Eu am început să-mi notez toate cererile de proiecte către care mă ofeream. Din ele am subliniat cu o linie cele la care primeam un al doilea răspuns şi cu două linii cele pe care ajungeam să le câştig. Apoi am adunat câştigurile dintr-o lună şi-am gândit astfel:

Am ofertat la 40 de cereri de proiecte dar am ajuns să fac doar 4 din ele. Adică 10%. Pentru acestea patru am strâns totuşi 400 RON, asta înseamnă că de fiecare dată când ofertez o cerere câştig 10 RON.

Acesta e primul pas de gândire după un raport pe o lună. Te face să zâmbeşti şi-ţi dă puţină ambiţie. E o gândire productivă, dar nu e cea mai importantă. Trebuie să deducem ceva mai mult din rapoartele respective.

Asta înseamnă că dacă la fiecare ofertă câştig 10 RON cu cât ofertez mai mult cu atât câştig mai mult.

Şi deşi logic nu pare, intuitiv aşa e. Dacă raportul se păstrează aproximativ exact în fiecare lună, atunci cu cât ofertez mai mult cu atât câştig mai mult. Dar eu nu pot face raportul mai bun? Şi-am gândit:

Da, dar totuşi, din cele 40 de oferte ale mele doar 10 au fost cele care au primit răspuns. Oare de ce?

Şi am verificat ofertele care au primit răspuns. Am observat repede cum în aceste oferte dădeam linkuri către un anumit site din portofoliu şi cum în aceste oferte nu menţionam că sunt român în vreun fel. Ştiu, e aiurea, dar chiar asta a fost. Ce-a urmat să fac? Să introduc linkul respectiv în toate ofertele mele şi să nu mai precizez că sunt român. Bine-nţeles că am început să primesc mai multe răspunsuri la ofertele mele.

Am continuat să studiez raportul şi-am ajunst la un alt punct:

Şi de ce din cele 40 de oferte doar 4 îmi sunt acceptate? Poate nu am un portfoliu prea bun sau poate cer prea mulţi bani, ia să mă uit la cererile care-au fost acceptate..

Cererile acceptate erau în totalitate cereri ce se referau la bloguri şi wordpress, eu având deja în portfoliu alte proiecte legate de wordpress şi bloguri. Aşa că am luat hotărârea decisivă ca să ofertez la proiecte legate în principal de nişa asta - blogurile. M-am gândit totuşi că ar putea să fie vorba şi de preţurile pe care eu le practic aşa că m-am gândit să fac un tarif reper. Cum l-am calculat eu:

Pentru ce am eu nevoie de bani? Păi am nevoie de X în fiecare zi pentru şcoală. 20 de zile de şcoală ori X ne dă o sumă. La suma respectivă se adaugă cheltuielile pentru ce am eu pe internet, plus banii pe care vreau să îi pun sub saltea pentru unele ocazii. Mai adaug aici o cheltuială de X pentru viaţa de zi cu zi şi-am făcut totalul.

Acest prim total este totalul pe care eu vreau să-l ating în fiecare lună, este valoarea pe care vreau în general să o depăşesc. Apoi am revenit la lista cu cele 4 proiecte câştigate, terminate şi am făcut un alt raport cu orele depuse la fiecare proiect, munca şi dificultatea proiectelor. Am încercat să împart acel total “minim necesar” la noul raport şi să-mi fac o sumă pentru o oră de muncă pentru proiecte “uşoare” şi o sumă pentru proiecte “grele”. Şi acum când licitez un proiect îmi e simplu să cer un preţ. Calculez timpul pe care îl pot depune la un astfel de proiect, dacă e “greu” sau “uşor” şi gata.

La ce concluzie am ajuns? Dacă ofertez mai mult pe proiecte din nişa bloguri - wordpress, oferte în care să-mi includ linkuri către lucrările reprezentative şi să evit să precizez că sunt român atunci voi primi mai multe răspunsuri şi automat mai multe proiecte câştigate. În prima lună am câştigat 4 proiecte, în a doua mi-am fixat 6 şi am împărţit minimul necesar la 6. În a 3-a lună mi-am fixat 8, am crescut minimul necesar puţin şi l-am împărţit la 8. Şi tot aşa fac eu rapoarte şi schimb minimul necesar, şi treburile merg bine.

Şi cum aplicăm lucrurile în cazul blogurilor?

Tactica aceasta poate parea ireală sau superficială, dar te face să fii împăcat chiar dacă parctic n-ai reuşit prea multe şi te face să-ţi găseşti golurile, iar rezultatele pot fi uimitoare. Dar cum aplicăm noi tactica în cazul blogului?

Păi de exemplu ai un blog din care vrei să faci bani. Îţi faci un raport cu articolele scrise pe zile, cu câştigurile pe zile, cu câştigurile totale şi cu traficul pe zile. Observi că pe luna trecută ai făcut 1000 RON şi că ai scris în medie 5 articole pe zi, într-un total de 150. Asta înseamnă că la fiecare articol scris tu câştigi 6,6 RON. Deci dacă vrei să câştigi mai mult scri mai multe articole.

Te uiţi totuşi şi la raportul de câştiguri şi urmăreşti zilele în care ai avut câştiguri mai multe. Cauţi în unealta de trafic traficul din respectivele zile şi dacă a crescut motivul pentru care a crescut.

Dacă ai primit un backlink cauţi articolul din pricina căruia ai primit respectivul backlink. Dacă vizitatorii au venit din google cauţi în articolele din preajma respectivei zile cuvintele cheie care au condus vizitatori la tine. Apoi îţi faci o idee de subiectele care îţi aduc mai mult trafic, ce au special articolele care îţi aduc mai mult trafic.

Concluzia la care ajungi? Dacă scriu mai multe articole legate de subiecte care îmi aduc trafic automat pot să cresc câştigurile blogului. Poţi face chestia asta şi cu cele mai negre zile şi să observi de ce nu e trafic în respectivele zile, evitând astfel posibile greşeli.

Concluzia?

Lucrurile au o cauză şi un efect. Tu poţi observa efectul, să îi studiezi cauza ca apoi să influenţezi din nou efectul. Blogurile pot fi crescute şi pe intuiţie, dar greu şi pe o perioadă lungă. Puţină organizare, puţină tactică, puţine “rapoarte” nu fac decât să adauge un mare plus treburilor.

Categorii: Articole cu stea, Blog building

John Vezi toate articolele scrise de: John
Tool-uri
Articole Asemanatoare: Nu Sunt

2 comentarii la << Fii un blogger organizat (1): Măreşte-ţi productivitatea prin raportul “Încercări - Reuşite - Venituri” >>

Jan January 18th, 2008 (#)

Daca vrei rapoarte si mai bune, iti faci un cont gratis la noi http://www.paymo.biz
Va fi totul mult mai clar. mult succes tinere!

Sorel Mihai January 19th, 2008 (#)

Jan, las comentariul ca fiind ontopic şi pentru că paymo e dezvoltat de români.

Adauga si tu un comentariu!